Adevărul despre furnici: până la 60% dintre ele sunt „leneşe” şi nu fac nimic

Studiul, realizat recent în statul american Arizona pe mai multe colonii de furnici, a arătat, într-o manieră surprinzătoare, că peste jumătate dintre ele nu corespund imaginii de vieţuitoare extrem de harnice. Studiul a fost realizat după publicarea unui articol pe această temă în februarie 2015 în revista Insectes Sociaux. Cercetarea a fost efectuată pe o specie de furnici de o talie foarte mică (aproximativ 4 milimetri) aparţinând genului Temnothorax.

Acest procent de „inactive” a spulberat mitul furnicii harnice, a cărei viaţă este petrecută muncind pentru binele coloniei, aşa cum reiese şi din fabulele lui Jean de la Fontaine.

• De ce caii sunt considerați „un fel de Internet antic”
• O treime dintre speciile de copaci, în pericol de dispariție

Însă „inactivă” nu înseamnă „inutilă”, chiar dimpotrivă. Utilitatea unui individ pentru societate nu se măsoară în sarcinile pe care acesta poate să le facă în interiorul sau în afara grupului social. Masculii, de exemplu, nu participă niciodată la sarcinile de recoltare a hranei, de îngrijire a puilor şi de curăţare a muşuroiului. Ei au un singur rol: asigurarea funcţiei de reproducere, în general în timpul unui zbor nupţial efemer, în urma căruia mor, după ce îşi transmit genele. Este un rol primordial pentru supravieţuirea speciei, chiar dacă ei nu fac nimic altceva în întreaga lor existenţă.

Mai multe studii au arătat încă din anii ’80 că între 50% şi 60% dintre indivizi nu fac nimic în societatea furnicilor, dar acest lucru se petrece şi în cazul altor insecte sociale, precum albine, bondari, viespi şi termite.

În schimb, studiul a încercat să demonstreze că inactivitatea observată în cadrul unei colonii nu este asociată cu condiţiile de creştere din laborator, întrucât ea a fost identică cu aceea observată în condiţii semi-naturale.

Condiţiile de creştere în laborator sunt într-adevăr cel mai adesea considerate că au tendinţa de a diminua nevoile coloniei printr-o simplificare a mediului natural şi prin furnizarea unei surse de hrană directă şi rapid accesibilă.

Însă care ar putea fi rolul acestor furnici inactive dintr-o colonie? Ele reprezintă, totuşi, peste jumătate din colonie şi e dificil de conceput că nu ar avea nicio utilitate în societatea lor.

Muncitoarele inactive nu sunt furnici bătrâne, dar nici cele mai slabe dintre ele (acestea sunt pe cale naturală eliminate).

Comportamentul lor poate fi analizat pe două niveluri în cazul insectelor sociale: comportamentul individual, care marchează variaţiile comportamentale specifice fiecărui individ, dar şi comportamentul intracolonial, ce permite întregului grup să se adapteze la constrângerile pe care le întâlneşte. Grupul furnicilor muncitoare inactive ar exista, deci, pentru a asigura la nevoie o reacţie adecvată a coloniei, adaptată la nevoile întregului grup.

Prin comportamentul ei individual, o furnică muncitoare explorează şi caută surse de hrană. Ea se întoarce la muşuroi marcând un traseu şi încearcă să le mobilizeze pe surorile sale, invitându-le să o urmeze. Ea poate fi înlocuită, progresiv, de alte muncitoare, care vor încerca la rândul lor să mobilizeze alte furnici din interiorul muşuroiului, stimulându-le în special pe muncitoarele inactive. Mobilizarea mai mult sau mai puţin importantă a acestora către anumite sarcini permite coloniei să găsească răspunsul optim, fie pentru exploatarea unei resurse, fie pentru înlocuirea muncitoarelor moarte, fie pentru asigurarea apărării muşuroiului. Muncitoarele nu sunt, deci, „inactive”, ci, mai degrabă, „pregătite să fie folosite”. În acelaşi timp, ele cheltuiesc mai puţină energie, colonia îşi economiseşte resursele, mobilizând doar numărul necesar de muncitoare de care are nevoie pentru îndeplinirea fiecărei sarcini.

Care sunt factorii ce determină o furnică să devină activă sau inactivă? Cele mai slabe dintre ele sunt în mod natural inactive sau hazardul este acela care stabileşte acest rol? – Răspunsul este unul negativ, nu hazardul stabileşte acele roluri. Activitatea unui individ poate fi influenţată de morfologia sa. Se vorbeşte astfel de sub-caste morfologice, fiecare fiind devotată unui anumit tip de sarcină. Soldaţii sunt specializaţi în apărarea coloniei. Casta reproducătoarelor asigură funcţia de reproducere.

Într-un anumit număr de cazuri, nu morfologia, ci vârsta este elementul determinant al comportamentului: este vorba de ceea ce se numeşte „polietism de vârstă”. Cele mai tinere dintre muncitoare rămân în muşuroi, în contact cu regina, apoi se îndepărtează progresiv şi asigură funcţii de îngrijire a puilor, de curăţare a muşuroiului, de curăţare a surorilor lor. Cele mai în vârstă şi, deci, cele mai experimentate, asigură serviciul periferic (pază), apoi serviciul exterior (eliminarea deşeurilor în afara coloniei, furajare şi explorare).

Sursă: Mediafax